Mesajul galeriei: „Bateţi pe U Cluj”
„Nu se mai poate aşa. Care nu vor să joace să ne lase. Le-am cerut să bată sâmbătă pe U Cluj. Ar fi punctele care ne-ar scuti de emoţii cu retrogradarea pe final de campionat. Dacă nu vor câştiga să plece toţi, luni dimineaţa să-şi rezilieze contractele cu FC Bihor. Sânmărtean poate pleca de pe acum, la felul cum joacă. Am lăsat şi un banner la stadion să le intre bine în cap ce au de făcut. Ei vor doar bani, dar nu au rezultate”, a spus Nicu Gheorghiţă. Fanii au lăsat la stadion un banner pe care au scris mesajul: „Bateţi pe U Cluj”. În ultimele patru etape ale campionatului, FC Bihor joacă cu U Cluj (acasă), Internaţional Piteşti (deplasare), CF Liberty (acasă) şi ACU Arad (deplasare). Cu -3 în clasamentul adevărului, FCB este la opt puncte de ACU Arad, prima echipă sub linie.



